Agenția de Dezvoltare Regională Municipiul Chișinău (ADR Centru) este instituție publică necomercială cu autonomie financiară, subordonată Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, responsabilă de coordonarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Municipiul Chișinău.
ADR Centru a fost înființată în anul 2023, în conformitate cu prevederile Legii nr. 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, ca parte a procesului de consolidare a politicilor de dezvoltare regională la nivel național. Instituirea agenției are drept obiectiv crearea unui cadru instituțional eficient pentru promovarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate și durabile, în concordanță cu practicile și modelele aplicate în statele Uniunii Europene.
ADR Centru funcționează ca un instrument strategic de guvernanță la nivelul Regiunii de Dezvoltare Municipiul Chișinău, având rolul de a contribui la implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2022–2028 și de a sprijini inițierea și realizarea proiectelor orientate spre dezvoltarea durabilă a regiunii. Activitatea agenției este orientată spre gestionarea principalelor provocări ale regiunii, generate de procesele de urbanizare accelerată, de existența unor decalaje de dezvoltare între oraș și localitățile suburbane, precum și de necesitatea adaptării la cerințele tranziției verzi și ale modernizării economice.
ADR Centru:
– acționează ca intermediar instituțional între autoritățile publice locale din regiune, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, partenerii de dezvoltare, societatea civilă și mediul privat;
– funcționează ca un catalizator al inițiativelor regionale, sprijinind cooperarea între actorii relevanți și facilitând atragerea investițiilor și accesarea oportunităților de finanțare.
– implementează proiecte fundamentate pe necesitățile de dezvoltare ale comunităților din regiune.